...Departe de a putea proteja total urbea de incendii, ei înşişi confruntaţi cu nenumărate greutăţi, pompierii slătineni ajunseseră în ianuarie 1905 la un efectiv de 35 de angajaţi civili: comandantul Ştefan Suvalcea, sergentul major Ene Jianu, un caporal, 30 de pompieri şi doi coşari. În anul 1906, ni se semnalează lunar 28 – 30 angajaţi, aceiaşi din 1905. În luna ianuarie 1911 efectivul pompierilor civili apare îmbunătăţit, astfel încât între cei 32 de angajaţi se numără: 1 maistru lemnar, 1 maistru fierar, 3 coşari şi 23 de pompieri. Pentru a putea aprecia volumul mare de muncă pe care trebuia să-l depună acest mic, dar inimos colectiv, iată ce arată un recensământ contemporan. Lucrarea „Mişcarea populaţiei României în anul 1911. Date provizorii“ (Imprimeria Statului, Bucureşti, 1912) indică pentru judeţul Olt o populaţie probabilă la sfârşitul anului 1911 de 169.256 locuitori, dintre care 8313 în comuna urbană Slatina. Greutăţile financiare au fost o cauză permanentă a slabei dotări materiale şi găsim rezoluţii puse pe rapoartele comandantului pompierilor, N. Rădulescu, înaintate primarului de atunci al Slatinei, precum rezoluţia pusă la 15 ianuarie 1915: „Se va repara când vom avea fonduri“. Pentru a avea idee de precaritatea bazei de intervenţie în caz de incendiu, iată ce cuprindea inventarul întocmit în 1918: 1 omnibuz model 1882, sistem Knaust; 1 pompă mare Knaust model 1882, cu accesorii unelte; 1 hidrofor Knaust, model „Regulamentul serviciului de stins incendii pentru Slatina“ (în limba germană, în original), din 7 iulie 1918, stabileşte amplasarea pieselor de stins incendii la: Cazarma de Artilerie Nord, Cazarma de Artilerie Sud, Cazarma de Infanterie 43 şi Cazarma de Infanterie 3 Olt. Specifică, totodată 14 puncte de anunţare a incendiilor, dar face următoarea precizare: „Pompierii se duc la toate incendiile. Aparatele de stins însă nu se vor scoate din cazarma lor proprie pentru focuri, în afară de locul zoanei“.

Încă din anul 1917 războiul condusese la reduceri drastice de personal: 10 angajaţi, în medie lunar – comandantul N. Bădulescu, serg. major Ilie Gheorghe, 1 sergent, 6 pompieri şi 1 coşar. Anii 1919 – 1920 vor găsi 17 pompieri civili la datorie, preocupaţi de obţinerea unui local corespunzător, după cum semnalează dos. 264/1920, „Construirea Cazarmei de Pompieri din târgul de săptămână“. Prin cererea înaintată Ministrului Lucrărilor Publice, nr. 3740 din 12 sept. 1920, se solicită aprobarea proiectului cazarmei de pompieri ce se va ridica pe vechiul amplasament. Proiectul, întocmit de arhitectul M. Colleano, prevedea o cazarmă pentru 20 de pompieri o locuinţă pentru comandant, 2 compartimente pentru 10 soldaţi, anexe. Intitulat „Projectul Cazărmei, Grajdului şi Remizei pentru Pompieri", este trimis la 8 septembrie 1921 de inginerul oraşului, Armaşu, preşedintele Comisiei Interimare Slatina, însoţit de un deviz de lucrări ce se ridică la 230.638,75 lei.
Anul 1925 luna ianuarie – 16 angajaţi, din care 11 pompieri, asistăm la demersurile presupuse de noile prefaceri. Iată ce putem citi într-un referat: „În urma Ordinului Circular al Ministrului de Interne N. 16043 din 3 Martie 1923, Consiliul comunal, în şedinţa de la 4 Martie acel an, a aprobat militarizarea serviciului de pompieri în acest oraş. Efectivul acestei secţii de pompieri s-a fixat la 20 de oameni şi un reangajat care va fi şi comandant. Plata pentru acest efectiv, s-a fixat la suma de 430.000 lei anual cu începere de la 1 Mai 1925“.
Din inventarul încheiat la 2 iunie 1921, aflăm că în dotarea pompierilor slătineni se aflau doar: un car omnibuz model 1882, sistem Knaust cu accesorii; o pompă Knaust model 1882, cu accesorii; un hidrofor Knaust, model 1882, cu accesorii; 4 sacale mari Knaus model 1882; o pompă Knaust mică model 1876; o pompă sistem vechi, etc. Deci, aceleaşi bugete limitate nu permiseseră dotarea în pas cu timpurile. La 6 aprilie 1925, Corpul I Armată, Serv. de Stat Major comunică Primăriei Slatina, sub semnătura Şefului de Stat Major: „Am onoarea a face cunoscut că Marele Stat Major cu ord. 3460 din 2 Aprilie 1925 ne-a comunicat cele de mai jos:„În oraşul Slatina se va înfiinţa una secţie de Pompieri cu un efectiv de 1 ofiţer, 1 subofiţer, 3 caporali, 16 soldaţi şi 10 cai“.

Acest fapt va deveni realitate la 5 mai 1925, când Inspectoratul Pompierilor Militari anunţă Primăria oraşului Slatina de aprobarea detaşării secţiei de pompieri în Slatina, începând cu 5 mai. Procesul-verbal din 6 mai 1925 încheiat de sublocotenentul Duţu Ioan, Comandantul Secţiei de Pompieri Militari Slatina, şi Gariboldi Andrei, fost comandant al Secţiei Pompieri Civili Slatina, va consemna prefacerea survenită în activitatea de prevenire şi stingere a incendiilor. Va fi un început de drum, presărat cu reuşite, dar şi cu nenumărate pagini de corespondenţă pricinuită de neachitarea sumelor datorate cu subvenţie de către Primăria Slatina.
 
 
Material realizat şi pus la dispoziţie de doamna prof. Ionica Porumbel, dupa documente detinute de la Direcţia Judeteana Olt a Arhivelor Nationale şi Arhivele Nationale ale României.

Pagini din istoria(pompa) din Caracal
În anul 1865, prin Decret al domnitorului A. I. Cuza, s-au înfiinţat în toate capitalele de judeţ Comenzi de incendiu pe lângă primării. Primele secţii de pompieri militari în judeţul Olt s-au înfiinţat în anul 1925 la Slatina şi în 1936 la Caracal. Vasile Enescu – institutor
Serviciul de stins focul în oraş este o anexă a primăriei. S- aînfiinţat la anul 1865. Până la această dată stingerea focului se făcea de poliţie şi de către locuitori. Turnul de observaţie era în curtea bisericii domneşti şi servea şi de clopotniţă- Pe la anul 1900 de face actualul foişor de foc în locul ce domină oraşul, din dealul Potroseni. Înainte de 1916 personalul era compus din: un comandant, un ajutor şi 40 de pompieri; astăzi, din cauza cheltuielilor prea mari – numărul s-a redus la 20 de pompieri. Comanda posedă 6 sacale, 2 pompe aspiratoare-respingătoare, un car pentru unelte, unelte şi scări, 22 cai. Cheltuielile comune pe 1927 cu acest serviciu au fost de 1186600 lei; de la locuitori s-au încasat 100000 lei; Cât de necesar este acest serviciu se poate vedea din următoarele incendii localizate cu ajutorul pompei: în 1892 când au ars 8 prăvălii de pe uliţa târgului şi ameninţa să ardă toată strada; la 1898, când au ars 2 prăvălii tot de pe uliţa târgului, pe locul unde este prăvălia Raşcu; în 1903, când a ars prăvălia lui Panait Emanuel, ce era pe ocul unde se află astăzi cadrilaterul, afară de altele numeroase, dar de mică intensitate.
 
FOIŞORUL DE FOC DIN CARACAL – monument al pompierilor olteni
Foişorul de foc din Caracal , construit în anul 1901, de către celebrul arhitect al vremii, Remus Iliescu, el însuşi fiu al oraşului, este actualmente într-un proces de restaurare, intenţionându-se ca acesta să devină secţie a Muzeului Naţional al Pompierilor din România.  
 
Din „Contribuţia la Monografia judeţului Romanaţi” – Ramuri S.A. Arte Grafice – Craiova - 1928